Prin stimularea unor puncte energetice cu ajutorul acelor, metabolismul poate fi accelerat, iar pofta de mâncare, diminuată.

Dacă te-ai săturat să urmezi diete drastice şi vrei să slăbeşti sănătos, ar trebui să iei în calcul o alternativă tot mai populară într-o societate în care epidemia de obezitate ia amploare: acupunctura. Prin intermediul terapiei cu ace, se pot stimula toate funcţiile organismului, inclusiv cea digestivă.

„Acupunctura reglează funcţiile stomacului, ficatului, pancreasului – organele răspunzătoare de prelucrarea proteinelor, glucidelor şi lipidelor şi de distribuirea corectă a energiei aduse prin alimentaţie”, explică medicul de familie Ciprian Popescu, cu competenţă în acupunctură şi în masaj.

Unul dintre cele mai importante puncte de acupunctură care trebuie stimulate pentru a accelera digestia şi metabolismul se află la patru degete deasupra gleznei, în spatele tibiei. Un altul este situat în spatele genunchiului, la trei degete de acesta.
Inhibă centrul foamei

Un alt mecanism prin care acţionează acupunctura este legat de centrul foamei, situat la nivelul hipotalamusului. Prin stimularea lui, se poate inhiba pofta de mâncare şi se poate reduce astfel aportul de calorii.

 Punctul energetic ce corespunde acestei părţi a creierului mare se află la nivelul urechii, pe cartilajul de la intrarea în canalul auricular.
Acupunctura poate corecta şi dezechilibrele hormonale care se află uneori la originea excesului ponderal. De exemplu, prin intermediul terapiei cu ace poate fi reglat nivelul hormonilor care controlează apetitul şi care mai sunt numiţi şi hormoni ai obezităţii.

 Este vorba despre leptină, care suprimă apetitul, şi despre grelină, care stimulează pofta de mâncare. În cazul persoanelor supraponderale şi obeze, s-a observat că nivelul leptinei este mai mic. Sinteza acestui hormon poate fi stimulată cu ajutorul acupuncturii. Pe de altă parte, poate fi inhibată secreţia grelinei de către stomac.

Elimină mâncatul emoţional

Nu în ultimul rând, acumularea de kilograme poate avea la origine stresul sau anxietatea. Ambele determină persoana afectată să consume mai multă mâncare, fenomen cunoscut ca mâncat emoţional sau ca alimentaţie compulsivă.

Acupunctura acţionează la nivelul sistemului nervos vegetativ, aducând un echilibru emoţional. De asemenea, ea induce relaxarea musculară, benefică persoanelor afectate de stres.

Cu ajutorul acupuncturii, poţi pierde aproximativ trei kilograme pe lună, adică atât cât este recomandat pentru a nu dezechilibra organismul. Pentru ca rezultatele să fie vizibile şi să se menţină în timp, se recomandă cure de două ori pe an, primăvara şi toamna, de câte 18-25 de şedinţe.

 Medicul de familie Ciprian Popescu mai precizează că terapia cu ace nu este urmată de efectul „yo-yo”, de revenire la greutatea iniţială sau de îngrăşare.

Sursa

Aveți nevoie de ferestre și uși?

ferestre și ușiÎncercați să ne cereți o ofertă și nouă și veți primi comisioane. Discounturile pot fi de la 20% pînă la 60%. De ce? Deoarece ne putem permite avand o oferta completa!

La comenzile de ferestre și uși, oferim gratuit plasele de insecte.

Facem contracte de întreținere / mentenanță. Intrați acum în parteneriate ce vă pot aduce câștiguri mari.

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

hidroizolatii balcoane terase trotuare bai bucatariiHIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Proiectul Răsuceni

rasuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…